Grefier al Tribunalului Bihor, trimis în judecată de DNA

Grefier al Tribunalului Bihor, trimis în judecată de DNA

Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate de procurorii anticorupție în luna februarie 2021, altele decât cele deja mediatizate prin intermediul comunicatelor de presă:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei

VEER CLAUDIA ANCA, la data faptelor grefier în cadrul Tribunalului Bihor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,
– sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată,
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 – 2013, pe rolul Tribunalului Bihor se aflau foarte multe cereri de chemare în judecată, în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județului Bihor – Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule Bihor, formulate de mai multe persoane care solicitau obligarea la înmatricularea autoturismelor fără plata taxei de poluare, instituită de O.U.G. nr.50/2008.
În acest context, inculpata Veer Claudia Anca, în calitatea menționată mai sus, ar fi falsificat un număr de trei cereri de chemare în judecată, prin care se solicita înmatricularea a 34 de autoturisme.
Ulterior, cererile respective, falsificate prin contrafacerea totală a conținutului, ar fi fost depuse la dosarele deja aflate pe rolul instanței de judecată creându-se astfel aparența că acestea reprezentau cererile inițiale de chemare în judecată.
Aceste demersuri nelegale ar fi avut ca scop și finalitate devansarea termenelor de judecată stabilite inițial și implicit soluționarea cererilor respective într-un timp foarte scurt.
Hotărârile judecătorești, după intrarea în posesia proprietarilor, deveneau obligatorii pentru Instituția Prefectului Județului Bihor – Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule Bihor care era obligată să înmatriculeze autovehiculele respective fără plata taxei de mediu.

În cauză a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor sume de bani ce aparțin inculpatei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *